Am gasit un text bine scris si care m-a pus pe ganduri.
"Mi-e dor de varsta inocentei mele. Cand mai credeam in adevar si dreptate. In binele care invinge raul. In finaluri fericite. Cand vedeam lumea cu alti ochi si asta ma facea sa ma bucur de orice. Cand nimic nu mi se parea imposibil.
Ma trezesc ca pe masura ce stiu mai mult, cred mai putin. Si imi dau seama ca de vina pentru asta sunt minciunile cu care am fost hranita in copilarie si adolescenta. Lumea nu seamana cu cea pe care o stiam eu din povesti sau istoriile moralizatoare ce mi se serveau la scoala. As fi vrut ca mama sa nu se fereasca de mine cand vorbea de lucruri neplacute, care dovedeau uratenia lumii asteia. Sa mi se fi spus adevarul. Mi-ar fi placut ca acasa si la scoala sa fiu pregatita pentru ce o sa urmeze, nu indopata cu lucruri despre o lume ideala.
Asa poate ca n-as fi suferit de fiecare data cand mi-a mai murit o iluzie, pe masura ce am acumulat cunoastere, sau am mai dat deoparte un strat acoperitor al lumii adevarate.
Numai ca uite, nici eu nu pot face altfel. Continui sa le predau elevilor mei despre lumea ideala, desi imi dau seama cat de dureros o sa fie si pentru ei sa se trezeasca in cea reala, in care totul e pe dos de cum au invatat ei ca ar trebui sa fie."
via cu-voce-tare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu