De data aceasta am ales o fotografie. Un portret reusit, dupa parerea mea are nevoie de cateva aspecte pe care sa le bifeze. Naturaletea, sinceritatea starii respective, sugerarea unei idei valoroase, lipsa unei exagerari, doar daca este cazul si se doreste asta. Ar mai fi si altele de ordin fotografic, lumina, compozitie, scenografie, calitatea imaginii, formatul potrivit. Cred ca imaginea aceasta, ca un magnet imi transmite starea personajului principal, o femeie peste care anii au lasat urme, o mama obosita si marcata de incercari, care a cunoscut plansul si disperarea si tristetea profunda. Copiii din fotografie sunt personaje idei, care ne explica statutul femeii, care se sprijina, in care isi pun toate sperantele si visele. Niste copii care nu vor sa fie vazuti. Hainele sugereaza o stare materiala precara, dar ele sunt doar un indicator. Este genul de imagine care te face sa te gandesti la fericirea ta, in care gasesti si multa forta. Facuta alb negru,cu treceri placute intre griuri, fara o lumina puternica, ea nici n-ar fi avut nevoie de culori. Ea isi spune ideea atat de usor. Cum am spus-o si in alte randuri, nu am intentia sa intru in detalii plicticoase, care pot fi gasite usor pe internet, biblioteca sau albume de arta. Ideea este sa fim receptivi si empatici cand e vorba de arta. Oricine poate sa se bucure de o opera de arta, nu se cer studii si talente ca sa le intelegi. Si pana la urma de ce sa intelegem toti la fel? De ce sa uniformizam mesajul artei. Cred ca e nevoie doar de curiozitate, putin timp, atentie si empatie. In incheiere mai mentionez ca aceasta postare nu are scopuri pur educationale, ci este o marturie sincera a ideilor pe care in subiectivismul meu profund am indraznit cu un curaj iresponsabil sa le pun in atentia altora. Pana la urma si a nu fi de acord cu mine e semnul ca ati cautat sensul acestei fotografii.
