12 iunie 2013

Edouard Manet, A Bar at the Folies-Bergère


Nu o sa fac o analiza amanuntita a tabloului, nu o sa vorbesc de curente artistice, ci o sa punctez niste aspecte pe care eu le-am observat. Cred ca intreaga greutate a tabloului graviteaza pe starea interioara a femeii, este determinanta pentru abordarea generala a tabloului. Nu obiectele sunt esentialul, nici revolutionara oglinda care permite extinderea spatiului vizual, nici macar personajele, eu cred ca vorbim aici de o stare, care poate fi infatisata si prin culorile alese. Marea maiestrie consta in a arata ceva interior fiintei umane, prin tuse si obiecte si prin acea privire pierduta, in labirintul interior. Eu cred ca ne invita la contemplare, sa ne oprim si sa reflectam, in marea galagie in care ne scaldam. Suntem singuri uneori chiar si cand lumea ne inghite cu discutii aprinse sau relaxate. Oglinda ne arata ca ea era abordata de un domn, cu atat mai mult este intriganta privirea ei. Tind sa cred ca pare a nu avea nici un gand, un inceput de apatie si oboseala, cu eleganta si feminitatea croite pe o tinerete tulbure. Asa cum v-am spus intentia mea nu este sa fac o analiza sintetica. Hai sa privim tablourile ca o invitatie la introspectie, sa ne lasam purtati de amestecul de culori, sa simtim si abstractul si ideile. Nu e o lectie de istoria artei, nici nu e necesar sa scriu amanute care poate nu intereseaza. Nu toti suntem artisti, asa ca privitul unui tablou pana la urma are farmecul ei, chiar daca dureaza o clipa. Imi place ca pictorul are menirea de a construi o punte de legatura intre privitor, idei si el. Cu cat tema e mai abstracta, cu atat abordarea necesita atentie si introspectie. Putea foarte bine, in marea lui libertate, sa nu picteze oameni si obiecte sau oglinzi, ci sa faca un mare patrat rosu...oare v-ati fi lasat purtati de sentimentul de rosu, de sangvin si zbatere? De ce ne agatam atat de mult de obiecte si persoane si incercam sa facem o poveste logica, care sa explice tabloul? Dar daca, in marea noastra libertate, alegem sa simtim, sa interiorizam si sa descoperim ceva nou. S-au facut statistici si textele lungi sunt greu de urmarit, mai ales pe internet, asa ca ma opresc aici. Va multumesc pentru clipele, poate putine, in care ati facut cunostinta cu un tablou reusit. Retineti starea tabloului si nu o sa-l uitati.